Curtea de Apel București a respins, luni, cele 52 de apeluri formulate împotriva validării mandatului de primar general al lui Nicușor Dan, considerând că acestea au fost tardiv formulate.
Ales primar general al Capitalei și ca urmare a revoltei bucureștenilor lipsiți de apă caldă din cauza stării dezastruoase a sistemului centralizat de termoficare operat de Compania Municipală Termoenergetica a Primăriei, urmașa falimentarei RADET, Nicușor Dan nu va putea rezolva această problemă nici pe termen scurt și nici pe termen mediu și lung fără sprijinul Guvernului, care controlează Electrocentrale București (ELCEN), principalul producător și furnizor de energie termică al Termoenergetica și totodată principalul creditor al acesteia.
Municipiul București pregătește contractarea de pe piață, inclusiv din străinătate, de finanțări rambursabile pe maximum 10 ani de aproape 575 milioane lei, pentru a refinanța o emisiune de obligațiuni al cărei principal ajunge la scadență în luna mai a acestui an și care, dacă ar fi achitată, ar lăsa Primăria Capitalei fără bani de investiții, în condițiile scăderii încasărilor din cote defalcate din impozitul pe venit, una din principalele surse de alimentare a bugetului local. Operațiunea este pregătită spre lansare și confirmă informațiile anunțate, cu aceste date, din luna septembrie de Profit.ro.
Municipiul București vrea să contracteze de pe piață, inclusiv din străinătate, finanțări rambursabile pe maximum 10 ani de aproape 575 milioane lei pentru a refinanța o emisiune de obligațiuni al cărei principal ajunge la scadență în luna mai a anului viitor și care, dacă ar fi achitată, ar lăsa Primăria Capitalei fără bani de investiții, în condițiile scăderii încasărilor din cote defalcate din impozitul pe venit, una din principalele surse de alimentare a bugetului local.
Sindicatul din Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU) București și mai mulți șefi din cadrul Administrației au cerut suspendarea hotărârii CGMB din august prin care gestiunea serviciului public local privind cimitirele și crematoriile a fost delegată Companiei Municipale Cimitire. Sindicatul vrea și anularea hotărârii de înființare a societății, cum s-a întâmplat deja în cazul altor 20 de companii municipale create la inițiativa primarului general Gabriela Firea.
Peste 63% din veniturile totale de 815,092 milioane lei înregistrate anul trecut de Regia Autonomă de Transport București (RATB) au reprezentat subvenții plătite de Primăria Capitalei din banii contribuabililor la bugetul local, potrivit raportului de activitate pe 2015 al Regiei. Fără aceste subvenții, RATB ar fi fost obligată să recunoască un deficit financiar de peste 500 milioane lei.